Cei doi internaţionali de la Sepsi, propuşi în Bănie: „Ei ţin cu Universitatea Craiova”. Salariile incredibile pe care le aveau Păun şi Ştefănescu până anul trecut

Cei doi internaţionali de la Sepsi, propuşi în Bănie: „Ei ţin cu Universitatea Craiova”. Salariile incredibile pe care le aveau Păun şi Ştefănescu până anul trecut
Nicolae Ionut Paun si Marius Stefanescu pozeaza alaturi de trofeu dupa meciul de fotbal dintre Sepsi OSK Sfantu Gheorghe si FC Voluntari, finala Cupei Romaniei, desfasurat pe Stadionul Rapid din Bucuresti, joi 19 mai 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
  • Publicat:

Cei doi jucători de la Sepsi convocaţi de selecţionerul Edi Iordănescu la echipa naţională a României, Nicuşor Păun şi Marius Ştefănescu, ambii de 23 de ani, au impresionat prin evoluțiile lor din acest sezon. Ambii sunt olteni, formaţi la CSS Caracal şi plecaţi în Ardeal de la vârste fragede.

Mai întâi la Viitorul Cluj, apoi la Odorheiu Secuiesc şi la Sepsi. Fostul antrenor al celor doi jucători la CSS Caracal, Daniel Nicolae, şi-ar dori ca proaspeţii internaţionali să joace în viitor la Universitatea Craiova.

Acesta spune că ambii sunt susţinători ai echipei pe care au eliminat-o în semifinalele Cupei României. Daniel Nicolae a dezvăluit că Păun şi Ştefănescu încasau numai 600 de lei pe lună până anul trecut la Sepsi.

Cei doi internaţionali de la Sepsi, propuşi în Bănie

Recent, şi-au prelungit contractele cu formaţia antrenată de Cristiano Bergodi.

„Şi Păun şi Ştefănescu sunt jucători descoperiţi de regretatul Doru Matei. Eu am tot vorbit de aceşti jucători când erau necunoscuţi, acum ei au explodat şi cred că vor avea un cuvânt de spus în fotbalul românesc. Nu sunt surprins că au fost convocaţi la naţională. Eu ştiu că ei şi-au prelungit contractele cu Sepsi pe cinci ani de acum încolo. Li s-a propus o mărire de salariu, au acceptat-o şi Sepsi va decide ce se va întâmpla cu ei. Credeţi că Păun şi Ştefănescu aveau salarii mari până anul trecut? Şase sute de lei, atât aveau, spun sigur!

M-am judecat cu Sepsi la Comisia de Soluţionare a Litigiilor, şi pentru acea indemnizaţie de formare care nouă, la CSS Caracal, ni se cuvenea şi nu voiau să ne-o dea. Eu, personal, mi-aş dori ca ei să vină la Universitatea Craiova. Și cred că şi ei şi-ar dori. Ei au fost propuşi de către noi la Craiova, dar când erau mici, era o perioadă tulbure atunci, echipa se desfiinţase. Apoi, la un turneu la Braşov, pe cei doi i-a văzut domnul Mihai Georgescu de la Viitorul Cluj. Le-a oferit cazare şi masă şi au rămas acolo. Eu ştiu că ei ţin cu Universitatea Craiova. Au familiile aici, în Oltenia, vin cu plăcere acasă” a spus Daniel Nicolae, la Oltenia TV.

Nicolae Păun, considerat „viitorul mijlocaş la închidere al naţionalei”

Drumul spre performanţă nu a fost deloc facil pentru cei doi jucători, iar fostul lor antrenor de la Caracal, Daniel Nicolae, spune că Nicuşor Păun a intenţionat să renunţe la cariera de fotbalist, dar l-a încurajat şi îl consideră „viitorul mijlocaş la închidere al naţionalei”.

„Nicuşor Păun a vrut să se lase de fotbal. Evolua atunci fundaş central, la Odorheiu Secuiesc, să se ducă la şcoala de poliţie, dar i-am spus să aibă răbdare. Juca pe 300 de lei pe lună, ce să faci cu banii ăştia? A făcut cea mai bună alegere că nu s-a lăsat şi a continuat cu fotbalul. Eu zic că Nicuşor Păun este unul dintre cei mai compleţi tineri fotbalişti, puţini aleargă cât el, are inteligenţă în joc, am văzut că şi Mister Ilie Dumitrescu a remarcat aceste lucruri la el şi staff-ul naţionalei. Deja Marius Ştefănescu a explodat, dar urmăriţi-l şi pe Nicuşor Păun, pentru că va fi viitorul mijlocaş la închidere al naţionalei!” a mai precizat Daniel Nicolae.

Marius Ştefănescu şi Nicolae Păun nu au fost reţinuţi în lot de Edi Iordănescu pentru meciul din seara aceasta, cu Bosnia, din Liga Naţiunilor.

 

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături de iubita româncă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături…
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii…
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un club de TOP din Europa
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un…
Aurel Moldoveanu și-a speriat fanii! Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare IREALĂ
Aurel Moldoveanu și-a speriat fanii! Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare IREALĂ
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Momentul în care un avion de mici dimensiuni se prăbușește peste o clădire, în California. Doi morți și mai mulți rănți
Momentul în care un avion de mici dimensiuni se prăbușește peste o clădire, în California. Doi morți și mai mulți…
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Ce a putut face David Popovici zi de zi în ultimii doi ani înainte să îşi cumpere un bolid de 150.000 de euro
Ce a putut face David Popovici zi de zi în ultimii doi ani înainte să îşi cumpere un bolid de…
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce contează!”
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce…
România a pierdut o legendă. Toată țara îl plânge pe marele actor și regizor. A fost stea pe scenă și în filme
România a pierdut o legendă. Toată țara îl plânge pe marele actor și regizor. A fost stea pe scenă și…
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au…
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în detaliu?
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în…
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×